fbpx

Mărirea alocațiilor pentru copii de la 150 de lei la 450 lei

Data publicării: 9 aug. 2019

Organizator: Democracy Mania

Categorie: Social

Semnături: 9436

Semnează petiţia

Ce poți cumpăra unui bebeluș de 300 de lei pe lună? O cutie de pampers de 132 de bucăți despre care nu se știe dacă îți va ajunge până la sfârșitul lunii. Sau 6 cutii de formulă de lapte. Evident, ai de ales între cele două. Depinde de ce are bebelușul cea mai mare nevoie!

 

Dar unui copil de 150 de lei pe lună? Un copil care merge la școală și are nevoie de haine, de rechizite sau de hrană? Câteva caiete, o cutie de acuarele și eventual, un ghiozdan. Sau o pereche de încălțăminte. Dar iarăși, unele sau altele. Niciodată amândouă. Pentru ca nu sunt suficienți bani.

 

Știi și tu asta. Doar ești părinte. Și îți dorești ce este cel mai bun pentru copilul tău. Același lucru ar trebui să îl facă și statul român.

 

Doar că…

 

 

Potrivit Legii privind alocația de stat pentru copii, valoarea acesteia se stabilește în funcție de Indicatorul Social de Referință (ISR). ISR reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat: indemnizația de șomaj, venitul minim garantat sau alocația pentru copii. Acest fapt este în total dezacord cu practica europeană în domeniu, care stabilește sume clare pentru beneficiile sociale și nu se raportează la un indice neactualizat. În România, ISR a rămas la valoarea de 500 lei începând din 2012! Este limpede astfel, cum modul de calcul al alocației pentru copii protejează bugetul de stat, fără a viza interesul celor mici și dezvoltarea lor ulterioară.

 

 

În prezent, începând cu 1 ianuarie 2019 cuantumul alocațiilor pentru copii în funcție de ISR este stabilit astfel:

– la 0.6 ISR pentru copii cu vârstă de până la 2 ani (sau de până la 3 ani în cazul copiilor cu handicap) fiind de  300 lei/lună;

– la 0.3 ISR pentru copii cu vârstă cuprinsă între 2 și 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) fiind 150 lei/lună;

– la 0.6 ISR pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, suma alocată fiind 300 lei/lună

 

Poate nu știai, dar…

 

 Un sfert dintre copiii din România renunță la școală, una dintre cauze fiind lipsa posibilităților financiare ale părinților. În 2018, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, arată o statistică Eurostat.

 

România a avut, în luna mai 2019, cea mai mare rată anuală a inflației dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al prețurilor de consum de 4.4%. Asta înseamnă ca ai putut cumpăra mai puțin cu aceeași sumă de bani, și asta din cauza creșterii permanente a prețurilor;

 

– valoarea alocațiilor în câteva țări europene este:

 

  • Germania – 194 €/lunăpentru primul și al doilea copil; 200 €/lunar pentru al treilea; 225 €/lună pentru al patrulea;
  • Danemarca – între 4,506 coroane (€605) si 2,808 coroane (€377) depinzând de venitul anual al părinților;
  • Luxemburg – 265 €/lună pentru copiii până la 6 ani; 285€/lună pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani; 315€/lună pentru copii de la 12 până la 18 ani, doar dacă nu urmează o formă de învățământ superior, caz în care alocația este plătită până la finalizarea studiilor sau până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
  • Suedia – 1250 coroane/lună (116.5€/lună)
  • UK – 20.70 lire/săptămână – 82.8 lire/lună
  • Irlanda – 140 €/lună
  • Finlanda – 100.4 €/lună

 

Toate aceste aspecte demonstrează din plin faptul că fiecare copil din România are nevoie de mai multă atenție din partea statului pentru a-și putea continua studiile și pentru a putea duce o viață decentă.

 

Având în vedere faptul că valoarea ISR poate fi modificată prin hotărâre a Guvernului în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat an/an anterior, propunem ca alocațiile pentru copii să ajungă la un nivel aproximativ echivalent cu cele existente în alte țări care fac parte din Uniunea Europeană!

 

Astfel, alocațiile pentru copii a r trebui să fie mărite tocmai pentru a ajunge la următoarele valori:

450 de lei, aproximativ 94€, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau 550 lei, aproximativ 115, pentru copiii cu vârste de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap);

450 de lei, aproximativ 94€, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, dar și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora;

600 de lei, aproximativ 125€, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.

 

Totodată, mai propunem:

– acordarea unui spor suplimentar de 50% din alocația primită pentru cel de-al doilea copil. Sporul ar trebui să rămănă același și pentru familiile care au mai mult de 2 copii;

– mărirea cu 50% a cuantumului alocațiilor pentru familiile monoparentale;

– alocarea unui beneficiu bănesc de 2500 lei la naștere și de 4000 lei la adopția unui copil;

 

 

Toate aceste sume sunt necesare pentru copiii României. Statul ar trebui să demonstreze astfel că este interesat de viitorul celor mici, că se preocupă pentru a le asigura accesul la educație, la servicii medicale mai bune, la o viață decentă.

Dacă ești părinte și îți pasă de viitorul copilului tău, semnează petiția.

Oferă-i șansa de a trăi mai bine. Nu rămâne indiferent.

Este vorba de soarta copilului tău!

   

 

   

 

   

 

   

 

   

 

   

 

   

 

 

Propune subiectul unei petiții! Semneză și alte petiții active!

 

Listă semnături

17
Lăsaţi un comentariu

Autentificaţi-vă pentru a comenta
  Abonează-te  
noi vechi voturi
Notificaţi
Terezia Isztoika

Propun și eu mărirea alocației la minim 150€ pe un copil pună la vîrstra de 18 ani.
Și în concluzie dacă egzistă pensii speciale atunci și copii merită

Mihaela Miha

Sunt de acord cu mărirea alocațiilor
Pentru că se știe ca e foarte greu sa crești un copil da barimite doi, și mai ales pentru mame singure
Ar fi multe probleme de rezolvat din punctul meu de vedere, dar măcar atât ar fii bine sa le fie mărită alocația copiilor

Cristea Clarisa

Sunt de acord cu mărirea alocațiilor!!

Luca Luca

Semnat

Luca Luca

Bine ar fii dar nu ami vine a crede că o sa mărească. Sa de domnul ca copii au nevoii mari si noi avem salariile mici

Bustean Mari

Semnat!

Paraschiv Ionut Boss

Da sant de acord

Juravle Laura

Abia au mărit alocațiile de la 84 de lei la 150 de lei pentru copii intre 2-18 ani si de la 200 lei la 300 lei la copii de la 0-2 ani…ma indoiesc ca o vor face iarasi ..Sa dea Domnul sa mărească ar fii foarte bine

Oana Magdalena Dumitrache

Doamne ajuta sa mărească alocătile copiilor.

Anais Anais

Sa dea Dumnezeu… Dar nu prea cred… Doamne ajuta

Bya Byutza

Semnat

Nemtoc Valerica

sunt de acord cu alocatie la nivel Uniunii Europene Copii sunt viitorul daca vrem sa devina oameni si o tara cu un viitor mai bun

Mary Bionda Maya

Pe viitor speram o viață mai bună pt copii noștri ei sunt viitorul țări noastre numi doresc ca copii mei sa se instraineze de meleagurile si traditiile noastre

Nișcoveanu Emilia

Speram la o viata mai buna pentru copii nostri!

Draghici Simo

Ar trebui sa mareasca la parintii care muncesc nu la lichelele care fac copii ptr alocatie😐😐😐

Mary Mariana

Asa ar trebui sa mărească dar oare cind se va întîmpla

Cercea Vio

Nu cred ca o sa mai mareasca alocatiile deabea au marit dela 80 de lei la 150 si de la 200 la 300